Biserica “Sf. Treime - Sf. Nicolae”

Biserica “Sf. Treime - Sf. Nicolae”

BISERICA “SF. TREIME - SF. NICOLAE”

STR. BISERICII, SAT ISTRIA, COMUNA ISTRIA, JUDEȚUL CONSTANȚA
monument istoric de arhitectura de valoare
națională cod LMI CT-II-m-A-20919


In anul 1857 prefectul de Babadag, Asan Beiu, a aprobat construirea unei biserici ortodoxe, la intervențiile repetate ale comunității bulgare din satul Caranasuf, denumirea inițială a satului Istria (până în 1924).

 Condițiile au fost ca biserica să nu fie înaltă, să nu aibă turle și clopotnița, pentru a nu depăși înălțimea geamiei.

Biserica prezintă elemente de stil răsăritean, bizantin, specific perioadei de dominație otomană.

Are planul bazilical, cu abside semicirculare de înălțime mai mică, nu are cupolă și nici turle.

 Nivelul de călcare în biserica este cu cca. 1 m mai jos decât cel al incintei, de unde și denumirea de „biserica îngropată”

Volumul bisericii este simplu, acoperit în doua ape, iar arhitectura rustică, lipsită de podoabe.

Sunt specifice pridvorul care face parte din volumul bisericii, deschis pe trei laturi prin arcade sprijinite pe pile groase din zidărie, frontonul ondulat în partea superioară a fațadei de Vest și cornișa puternic profilată.

 Pe fațada de Vest, într-o firidă deasupra pridvorului, este pictată icoana Sf. Nicolae, iar deasupra există pisania, înscrisă cu caractere chilirice.

 Se presupune că piatra din care a fost construită biserica a fost adusă din ruinele Cetătii Histria. În interiorul bisericii se poate observa un capitel ionic răsaturnat, îngropat față de nivelul pardoselii, care formează baza unei coloane din lemn ce susține cafasul.

În partea superioara a pereților sunt îngropate vase ceramice care servesc la îmbunătățirea acusticii.

 Construcția s-a realizat prin contribuția generală a comunității bulgare din localitate și a fost executată de meșteri locali și meșteri aduși din Bulgaria, din zona Târnovo, lucrările fiind încheiate în 18 august 1860.

Biserica nu prezintă pictură interioară, este tencuită și varuită atât la interior cât și la exterior.

În anul 1967 în proscomidie s-a descoperit o icoană datând din 1862, ascunsă sub tencuială.

Catapeteasma și ușile împărătești din lemn de stejar și brad, au fost executate în 1862 de către Gheorghe Dobre Velicu și echipa sa și au fost pictate de pictorul bulgar Ștefan Zahariev, din zona Târnovo.

Biserica a fost sfințită în 1864, de către episcopul grec Dionisie del Calpatos. 

În anii 2004-2005 a fost construit un turn clopotniță, prin care se face și accesul în incinta bisericii, în locul unei clopotnițe vechi din lemn, iar în anul 2011 acesta a fost pictat la interior și la exterior.

 În anii 2008-2009 a fost construită în spatele altarului o clădire parter cu funcțiunea de casă de prăznuire și muzeu, care găzduiește obiecte de cult vechi și antichități descoperite în incintă în timpul lucrărilor.

 În curtea bisericii se afla mai multe cruci amintind de eroii comunei căzuți în razboaiele mondiale.

Biserica a fost clasată ca monument istoric de arhitectură în anul 2007, prin grija preotului paroh Nicolae Herța, iar în anul 2008 a fost schimbată grupa valorica din B în A.

 Între anii 2012-2018 a fost consolidată și restaurată cu finanțarea Oficiului Național a Monumentelor Istorice, proiectul fiind întocmit de către S.C. RESCON s.r.l. din Bacău.

Ministerul Culturii  este autoritatea publică centrală responsabilă de elaborarea și aplicarea strategiei și politicilor în domeniul culturii.

Adresă

 Bulevardul Unirii nr. 22, Sector 3 București, 030833

telefon +40 21 222 82 91

comunicare@cultura.ro

fax +40 21 222 82 91

Galerie